Teatrul ro. Direcții, constrângeri, libertăți… (dezbatere)

Ne permite peisajul teatral românesc actual să identificăm anumite direcții/ tendințe estetice sau, din contră, e dominat de o libertate în care fiecare creator are agenda lui? Sunt tendințele necesare într-o lume a imprevizibilului și a impredictibilului, a hibridului și a disoluției granițelor dintre arte sau țin de ambiția vetustă de a organiza și programa arta? Este astăzi cineva atât de influent în teatrul românesc încât să poată genera o direcție? De ce alegem temele acestea și nu altele? De ce optăm pentru aceste estetici și nu pentru altele? Cât de preocupați mai suntem pentru originalitate și cât de predispuși am devenit pentru aliniere? Câtă libertate avem și ce suntem dispuși să facem cu ea?